Ganduri de anxios – cum sa scapam de sentimentul de inutilitate

“Prea multi dintre noi nu ne traim visurile pentru ca ne traim temerile”, Les Brown

E tarziu in noapte si tentatia de a pune capul in perna este foarte mare insa simt nevoia sa impartasesc cateva ganduri.

Voi incerca un exercitiu de sinceritate si, din comentariile pe care le-am primit de la voi, simt ca sunt in asentimetul multora. Nu este unul dintre articolele cu care v-am obisnuit, ci mai degraba un manifest catre mine si catre toti cei care se regasesc in aceste randuri.

Anxietatea care m-a macinat o lunga perioada de timp a fost cumplita si am detaliat pe larg cateva episoade. Vreau insa sa vorbesc acum despre un alt fel de anxietate: anxietatea ca stare de spirit. Dincolo de somatizarile anxietatii, de starile de rau fizic pe care le resimtim uneori ca efect al depresiei si anxietatii, cred ca exista persoane care sufera de anxietate cronica, de o anxietate care le-a devenit stare de spirit, o anxietate bazala. Eu sunt unul dintre acestia. Am depasit etapele in care anxietatea devenise elementul central al vietii mele si care imi provoca tulburari fiziologice. Traiesc insa in continuare cu o stare de spirit caracteristica anxiosilor.

Voi explica pe scurt despre ce este vorba. Ca oricare dintre cei care citesc aceste randuri, am avut visuri in adolecenta, visuri care au suferit tranformari si relocari pe parcursul anilor. Intotdeauna mi-am dorit mai mult decat aveam si voiam sa fiu mai departe de locul in care ma aflam. Simteam ca trebuie sa fac ceva memorabil. Odata cu trecerea anilor, totul s-a diluat si am inceput sa traiesc impins fie de impulsul de a avansa in cariera, fie de dorinta de a castiga bani sau diverse alte motivatii de felul acesta. Am trait multi ani in virtutea inertiei, orbit poate de succesul iluzoriu sau de recompensa imediata.

Cu toate acestea, simt ca m-am pierdut undeva pe drum. Iar in prezent, daca stau sa analizez, ma aflu pe un drum pe care nu-l cunosc, pe care nu mi l-am imaginat sau dorit (exclud din aceasta exprimare familia) si un drum care nu stiu unde se indreapta. Sunt departe de parsoana care mi-am dorit sa fiu si departe de asteptarile pe care le au ceilalti de la mine. Iar vina imi apartine in totalitate. Dintr-un soi de lasitate si comoditate, am ales intotdeauna calea cea mai simpla in detrimentul caii corecte si in care credeam, am ales modalitatile de a castiga usor si pe termen scurt decat o contructie care ar fi inseamnat contructia unei cariere de lugna durata si cu castiguri in timp, am ales sa fiu comod in locul trudei de a ma perfectiona continuu.

Discutam astazi cu un amic si imi spunea ca prefera starea “zen” pentru ca atunci cand incearca sa se gandeasca fie la situatia politica, fie la modul in care sa-si dezvolte afacerea nu mai poate dormi noptile. Am ramas putin descumpanit si asta pentru ca ma regaseam intru totul in aceasta forma de abordare. Mi-am dat seama ca fac parte dintre cei care fug din calea provocarii, din calea obstacolului, din calea grautatilor si baga capul in nisip considerand ca acestea vor trece de la sine. Am procedat gresit si voi incerca sa fiu mai responsabil. Ce satisfactie ne ofera un lucru castigat facil si cate valoare are unul pentru care am muncit din greu? Raspunsul este evident…

Inca sunt in cautarea de raspunsuri privind starea mea iar cel mai facil este sa spun ca “nu mai am voita”. Raspunsul este insa gresit pentur ca realitatea este ca “nu mai am ideal”, iar lipsa idealului duce la lipsa scopului iar continuand silogismul ajungem la sentimentul de inutilitate care macina sufletele anxioase. Fie ca vorbim despre lipsa idealului, fie ca spunem ca ne-am pierdut credinta sau ca suntem in situatia in care nu stim incotro ne indreptam, toate aceste probleme sunt prezente in psihicul a milioane de oameni. Iar tendinta fireasca a noastra este sa fugim de gandurile care ne macina pentru a ne proteja de suferinta psihica. Nu facem decat sa deschidem cercul vicios si sa adancim frustrarile. Cheia se afla in implicare! Am zeci de proiecte incepute sau ingropate sub eticheta “idei bune de pus in practica” si, in acelasi timp, ma plang de lipsa de activitate. Ma plang deseori de lipsa de timp, insa pierd noptile la televizor si diminetile dormind.

Ma aflu intr-o continua asteptare stiind ca intr-o buna zi ceva bun se va intampla in viata mea. Nu pot concepe, pur si simplu nu pot, ca viata inseamna doar somn, mancare, un serviciu mediocru care sa ne asigure traiul zilnic. Nu pot concepe ca traim asteptand sa murim si fara sa facem ceva memorabil.

Am ajuns insa la concluzia ca majoritatea dintre noi traim insa asteptand moartea. Iar prin aceasta expresie inteleg blazarea manifestata in fata vietii, complacerea in zona de confort, in situatia pe care o uram dar care ne confera totusi o stabilitate psihica superioara incertitudinii care ar aparea odata cu schimbarea ei.

Poate putini dintre noi avem norocul sa ia altii deciziile in numele nostru, sa ne arunce in fata provocarii, sa ne determine sa facem mai mult decat am fi fost noi capabili sa ne asumam constient. Eu unul mi-as dori sa ia altii decizia aceasta pentru mine pentru ca in multe cazuri sunt extrem de ezitant, refuz sa-mi asum responsabilitatea deciziilor si alegerilor. E ca si cum intr-un magazin de pantofi ai de ales intre doua perechi si astepti aprecierea vanzatoarei pentru a decide. Uneori ne dorim sa fie totul facil, sa ne deseneze altii drumul de parcurs in viata iar noi sa conducem printre jaloanele deja creionate.

Scriu la aceasta ora tarzie pentru ca m-am decis sa termin unul dintre proiectele incepute: cartea “Jurnalul unui anxios”. Si voiam sa-mi iau un angajament in fata voastra a tuturor si in fata mea. In acelasi timp, va invit pe toti cei care cititi aceste randuri sa va luati un angajament, sa incepeti sau sa finalizati un proiect abandonat, sa faceti un lucru pe care l-ati dorit intotdeauna dar pe care n-ati avut niciodata curajul sa-l faceti. Un sfat de inceput: conditia necesara (nu si suficienta) pentru a realiza orice lucru este sa te apuci de el. Asadar sa punen in aplicare planul, mai bun sau mai rau, dar sa incepem.

Atat pentru mine, cat si pentru toti cei care vor sa-si duca la indeplinire un vis, va dau un sfat teribil de adevarat: “Un scop este un vis care are un plan si un dead-line” (trebuie sa recunosc ca in engleza suna mai bine!)