Home > jurnal de anxios > Sfat de duminica

Sfat de duminica

Citesc o carte si am gasit o intrebare interesanta pe care sa ne-o punem din cand in cand:
“Am reusit sa devin tot ce pot sa fiu?”
Daca raspunsul este “nu”, atunci poate sunt potrivite cateva minute de meditatie!

Duminica placuta, prieteni!

  1. April 28, 2014 at 10:07

    Nu caut sa mai devin ceva, doar sa fiu eu insumi. Ne ridicam prea mult stacheta vietii, si asteptam sa se intample….uite ca nu mai vreau ! Vreau sa ma bucur de maruntele lucruri ce ne inconjoara; razele soarelui, copacii inverziti, pisicul ce ma iubeste neconditionat, sotul care-mi suporta “figurile si personalitatea” de ani de zile… Vreau sa (re) devin eu insumi si lucrez pentru asta, in fiecare zi ! Pas cu pas ! Uneori e mai greu, alteori ma minunez cat de simplu a fost…..Intrebarile existentiale sunt complicat de raspuns pentru ca suntem obiectivi in ceea ce ne priveste.❤

    • April 28, 2014 at 10:16

      🙂 e si asta un punct se vedere pertinent!:) sunt persoane care isi definesc ceea ce sunt prin ceea ce am vedenit:)

  2. April 28, 2014 at 10:32

    Daca ar fi sa analizam, nu mai vreau sa devin ceea ce am fost in trecut. Ma si mir cum de ma suportam….rea, exigenta, neindulplecata, cautam sa fiu cat mai perfecta….Raneam pe toti din jurul meu, si mai ales pe mine. Astazi, sunt la fel de exigenta, dar nu mai cer si altora sa fie ca mine…..:-P

    • April 28, 2014 at 10:34

      🙂 daca stau sa analizez la randu-mi: cat de asemanatori sunt acei oameni diferiti…

      • ADI
        July 29, 2015 at 08:23

        Deci sa inteleg ca ramane baza existenta si restul sant exercitii de cunoastere?credem ca devenim altceva?gandim doar artificial si din prisma asta nu iese ce trebuie?sau gandim superficial si nu facem tot ce putem face?

  3. eu
    June 1, 2014 at 10:05

    cand nu exista oportunitati degeaba meditezi !!!

  4. ruxi_stan
    September 21, 2014 at 05:58

    Atacurile de panica sunt niste frici interioare , eventual din copilarie, suferinte phihice , emotii negative, dar si alte cauze.Nu se trateaza cu medicamente .Eu le-am tratat , avand foarte multe alte simptome printr-o terapie care a consta in mai multe aplicatii .Le-am facut cu terapeut la distanta ,Am primit tot materialul cu care am lucrat, pe email.Am pastrat legatura telenic.,zilnic.Astefel am facut intai o calatorie in emotinalul meu si am eliberat emotiile negative , am eliberat acestea , am ierta , mi-am programat mintea si gandurile pe partea pozitiva , mi-am insusit idei optimiste , toate conform aplicatiilor ,Aplicatiile sunt simple si dureaza cateva minute dar timp de 3 saptamani am facut toatea astea zilnic sub directa indrumare.Asa am reusit sa fiu din nou eu cea de caum linistita , impacata cu mine , eliberata si cu mult optimism ,Nu am mai facut nici atacuri si nu mai am nici un fel de simptom de frica , de insomnie sau de tremurat si alte fobii9de lift , de lume multa, etc )Scrieti-mi pe mesenger pentru indrumare catre terapeutul care m-a ajutat , la adresa afisata ,va doresc si voua sa aveti parte de liniste sufleteasca

    • paula
      September 29, 2014 at 05:42

      Ruxi imi spui te rog si mie adresa pt terapie?

  5. paula
    April 24, 2015 at 17:19

    Eu am anxietate de ffff multi ani.
    Si mai nou fac si migrene cu aura…..are careva dintre voi si aceasta problema?

  6. ADI
    July 28, 2015 at 14:54

    Buna ziua,am citit,am tot citit,am incercat sa inteleg ,am inteles poate mai putin sau mai mult si m-am gandit ca sant in ultimele zile de concediu(fractionat,model-sector de stat) si poate e mai bine acum sa relatez asa cat se poate de succint si povestioara mea…sa incep sa ma prezint asa un pic-sex-feminin,nascuta-intr-o luna(aprilie sa zicem),anul-fara importanta,ani-aproape 40,inaltimea si greutatea-vezi fisa medicala…,”scopul si durata vizitei in viata”-scopul-in curs de realizare,durata-nu decid eu ,dar probabil cat este necesar…,caracter-temperamental,boala-anxietate cred,domeniu de activitate-medical-sector de stat.Si acum incepe adevarata poveste…multumesc “jurnalul unui anxios”-in mintea mea acum a trecut asa cu repeziciune un gand-aseara a fost o miniprovocare?stiati ca o sa scriu in urmatoarele zile?

    • July 28, 2015 at 19:00

      🙂 stiam ca ai nevoie sa scrii! Ascundem de toti lucruri pe care totusi vrem sa le spunem, sa le “urlam”, asa ca aici aveai mediul perfect sa o faci!;) evident, o doza de provocare a fost!:p bine ai venit in clubul celor spre 40!:)

      • ADI
        July 29, 2015 at 07:14

        Multumesc,bine v-am gasit!Initial nu am incercat sa ascund ce simteam dar pe parcurs mi-am dat seama de doua aspecte,persoanele apropiate mie care incercau sa ma inteleaga nu reuseau sau eu simteam ca nu rezonez suficient cu ele,si al doilea aspect era categoria prieteni sau cunostinte care nu prezentau un interes deosebit fata de problemele cu care ma confruntam eu si chiar ma simteam mai mult decat o ciudata in prezenta lor.Atunci a fost momentul in care mi-am spus ca e bine sa vorbesc cat pot de putin despre ce traiesc si experimentez si am cautat locul potrivit pentru a o face si a ma simti in siguranta,am mai avut ceva tentative ce-i drept pe un site dar au fost suficient de limitate ,nu era chiar locul potrivit ptr mine.Asa ca aici simteam ca pot “urla” si chiar ma bucur ca am facut-o,sper doar sa nu deranjez daca o sa “urlu” mai des ptr inceput ! o zi faina va doresc si multumesc inca o data, ca mi s-a oferit prilejul de a decarta o parte din probleme,probabil vor mai fi…si o concluzie de final,din tot ce am trait si am experimentat,in fata durerilor fizice si morale in mare parte batalia o duci tu cu tine si cam atat…asa ca putere si vointa.

  7. ADI
    July 28, 2015 at 16:20

    “Oricui i se poate intampla orice,oricand,oricum”-Hrisostom Filipescu,un lucru la care nu m-am gandit niciodata pana intr-o zi cand a fost nevoie,totul a inceput acum doi ani jumate,stari de irascibilitate,tremur al mainilor pe care nu reuseam sa-l tin sub control,stare de oboseala permanenta,stari de greata etc,toate culminand cu o teama nejustificata,au urmat bineinteles tot felul de investigatii,analize peste analize,ecografii fara numar,pai si daca tot e sa te cauti ca disperatul gasesti ceva daca e sa fie nu?la ultimul ecograf-surpriza-tiroida mea era doar pe jumate,lipsea un lob-acest aspect nu ma facut nici pe departe unica ptr ca mai existau persoane cu juma de organ,problema-chiar si jumatea existenta era praf,explicatia d-nei doctor-asta trebe scoasa intelegi?nu arata bine-arata a ceva de genu tumora maligna…norocul meu a fost ca inca eram in sezut pe canapeaua de consultatii ca riscam sa fac cunostinta cu podeaua.Urmatorul minut am spus doar atat-nu cred.Bun,am inceput din nou investigatii ca sa plec la interventie cu tot tacamul,ptr a-mi facilita intrarea ,nu a fost simplu nimic din tot ce s-a intamplat,am trecut destul de greu peste dar in adancul sufletului eram convinsa ca nu era asa cum a spus d-na doctor,nu pot sa va explic de ce am crezut asa,de fapt nici ptr mine nu am o explicatie-a fost ceva care venea din interior ca o forta pozitiva.Sar peste amanunte ptr ca nu sant placute si ajung la momentul asteptat ,rezultatul anatomo-patologic,da a fost cum am crezut eu,a fost ok,am scapat cu bine ,am ajuns la timp din fericire…nu vreau sa ma victimizez dar sincer a fost cel mai rau lucru care mi s-a putut intampla sau poate nu(a mai fost ceva-dar este dintr-o alta sfera)…perioada imediat urmatoare si tot parcursul convalescentei a fost oribila,atacuri de panica cu nemiluita,frici diverse,nu intelegeam nimic din ce mi se intampla,deformam simptomele ajungand la stadiu de catastrofal,era un haos de nedescris in mintea mea,senzatii de irealitate,din orice simptom cladeam cel putin o suta de boli…o sa mai scriu ceva de simptomatologie poate cineva citeste si macar poate se linisteste ptr putin sau mai mult timp,dureri in piept,senzatie de amorteala,membre superioare si inferioare moi,senzatie de lesin,te examinezi tot timpul sa vezi daca nu e ceva in ordine,senzatie de nod in gat,palpitatii,etc etc,toate erau doar in mintea mea.Deci asta a fost inceputul…sa nu credeti ca s-a terminat,dar cred ca am scris mult si am spus succint,nu m-am tinut de cuvant,astept pareri,astept sfaturi…unde credeti ca ma incadrez?la anxietate?am luptat mult cu somatizarile si vreau sa va spun sincer ca nu am trecut pragul nici unui psihoterapeut si nici a unui psihiatru(de ce nu am fost o sa scriu daca o sa fie cineva interesat).Pe curand,sanatate tuturor

    • July 28, 2015 at 18:50

      🙂 unde te incadrezi? Ai dat definitia anxietatii in istorioara ta! Bine ca totul a fost ok cu sanatatea! Eu mai experimentez inca sentimente de ipohondrie maxima cand mai “descopar” cate o boala din cele urate. Inca o data felicitari pentru curajul de a-ti expune povestea!

      • ADI
        July 29, 2015 at 07:46

        Zambesc si asta e bine !
        Draga jurnal,eu cred ca nu e doar anxietate la mine,poate ma insel dar e ghiveci,anxietate-depresie-ipohondrie,dar no asta e, va trece cumva,nu stiu ce cote de ipohondrie atingi tu dar eu cred ca ma apropii de podium…riscul meseriei-nu stiu daca e vorba de cunostinte prea multe in domeniu dar cu siguranta are legatura cu ce vad in fiecare zi.Singurul lucru pe care mi l-am dorit in concediu,de fapt erau doua,sa nu sune blestematul de tel si sa prind o zi in care sa stau cu mine,nu mai puteam cuprinde cu mintea atata suferinta,iar ce nu poti cuprinde cu mintea trece prin suflet si doare mai rau decat orice…familia ma intreaba daca mai mancam astazi,trebuie sa ies,multumesc ptr tot,pe curand !

  8. ADI
    July 30, 2015 at 05:36

    Buna dimineata !v-am avertizat de ieri ca eu o sa “urlu” m-ai des pe aici ptr inceput,cred ca e timpul meu…eu,anxietatea si cu mine santem trei persoane care am inceput sa ne intelegem cat de cat “bine”,eu si cu mine am inteles de pe unde veneam, dar a treia persoana “anxietatea”,considerata o intrusa care ne cam strica noua buna dispozitie,ne-am gandit ca ar fi ok sa vedem unde isi are originea si sa incercam eliminarea prin mijloace aflate la dispozitie.De fapt nu dupa foarte mult timp ne-am dat seama ca era ceva gen mostenire genetica.Deci doi parinti(bine intetionati in mintea lor)-eu-copilul,metode de crestere si educare-autoritar militaresti cu control absolut a tot ce misca,suficienta descriere cred,copilarie si adolescenta cu angoase.Momentul alegerii partenerului-alegere gresita(unica) cu drept consecinte suferinta.Probabil nu am fost pregatita sa devin fericita.Din seria “periplul” introspectiei mi-am dat seama cine sant si cine am devenit…din prisma laturii umane si din iubirea mea fata de cei care mi-au dat viata am incercat sa le gasesc o scuza ptr crestere si educare ca sa pot trai cu o mica farama de liniste…ne-au crescut cum au crezut ei mai bine,asa au crezut,asa au vazut si asa au inteles probabil ca trebuie.Stiau doar ca trebuie sa urmeze regula adanc indoctrinata ,nimeni nu te invata la vremea aia cum sa cresti si sa educi copii.Aici este momentul unde o sa intelegeti de ce am postat la “sfatul de duminica”.Pentru ca nu este tarziu niciodata sa devii tot ce poti sa fi.La ai mei le-am gasit o scuza plauzibila,dar eu nu vreau sa caut scuze ptr mine,eu aleg sa lupt si sa va fac cinste in momentul pronuntarii divortului de anxietate.M-as simti profund indatorata daca as primi ceva sugestii despre un “avocat cu credibilitate”…putere si intelepciune!

    • July 30, 2015 at 06:22

      Stii foarte bine ca in orice litigiu te poti reprezenta si singura in fata instantei. Iar avocat mai bun ca tine insati nu exista! Daca simti nevoia de un avocat certificat te putem ajuta!:)

  9. ADI
    July 30, 2015 at 11:27

    Multumesc ca iti faci timp !nu am stiut ca ma pot reprezenta singura dar am invatat de la voi cei care ati avut curaj!la doua capitole am clacat-rabdarea,care ptr mine este o virtute greu de atins si acceptarea ca metoda terapeutica de succes.Cuvantul cheie ar fi acceptare, ptr ca, se pare ca este cel responsabil cu dezordinea in mental-asa spun cei mult mai destepti ca mine si cred ca zic bine.Am spus ca vreau sugestii si momentan raman la aceiasi idee pana devine prioritar,multumesc mult ptr implicare,sper sa nu deranjeze prezentarea in varianta comica dar zau ca singur nici sa plangi nu poti…o zi minunata ca la noi in centru tarii

  1. No trackbacks yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: