Home > jurnal de anxios > Cum am aflat ca sunt anxios? (2)

Cum am aflat ca sunt anxios? (2)

Din nou PANICA! Din nou durere in piept. Din nou dificultati de respiratie. Parca mai urate ca prima data. Ceva sigur nu e in regula. Bagam repede doua fiole de calciu (aflasem de la o farmacista ca sunt mai bune decat pastilele, ca echivaleaza cu o injectie intravenoasa si ca in zece minute ar trebui sa-si faca efectul). Cele zece minute au durat o vesnicie. Insa durerea in pipet n-a trecut. Panica e din ce in ce mai mare, aproape de necontrolat. Incepi sa-ti pui intrebari, frica de moarte te cuprinde iar intreg universul tau e prabusit. Iti dai seama ca toate planurile tale, toate visurile si proiectiile de viitor nu mai valoreaza nimic. Totul e pierdut, totul se poate termina intr-o clipa.

Te gandesti ca vei muri, intr-un an toata lumea te va uita si asta a fost intreaga epopee a vietii tale. Nici macar n-ai trait cum ti-ai fi dorit, ai jucat mai mult dupa regulile altora decat dupa propriile tale reguli. E cumplit!

Gandurile zboara razna, inclini intre a te intinde in pat, a te linisti, dar parca gandul de a merge la spital nu-ti da pace. In mod sigur e ceva ce n-a fost depistat de catre medici prima oara. Citesti pe internet ca atacurile de panica tin maxim 10-15 minute dupa care dispar. In cazul tau a trecut mai bine de jumatate de ora. Iei repede doua aspirine (ajuta in caz de infarct!) si pornesti spre spital. De data asta cu un taxi.

In camera de Urgente e mai putin aglomerat. Este totusi miezul noptii! O domnisoara draguta te preia imediat si esti asezat intr-un pat. Iarasi tensiunea, iarasi electrocardiograma. De data asta, ti se ia sange pentru a-ti face analize de sange pentru a vedea daca intr-adevar ai probleme cu inima. Imediat esti preluat de un brancardier care te duce la radiografie pulmonara. Alte ganduri iti provoaca panica. Daca e cumva cancer la plamani. Dai repede un google pe telefon si afli ca plamanii dor doar atunci cand cancerul ajunge in faza terminala. Esti pierdut! De ce oare nu mi-am facut analizele an de an sa-l descopar intr-o faza cand se putea trata… O multime de intrebari te napadesc in timp ce astepti rezultatele radiografiei. Te uti plin de speranta la brancardier, care te linisteste si-ti spune ca la plamani e bine. “Oare or fi observat astia bine?”, te intrebi revenindu-ti suspiciunea ca sigur e o problema grava la inima. Electrocardiograma a iesit din nou bine, tensiunea prima oara mare, iar dupa o perioada de aproximativ 15 minute a revenit la normal. Analizele la sange mai dureaza inca aproximativ o ora, timp in care stai in patul de spital, alaturi de alti cativa bolnavi ajunsi la Urgente. Unul dintre ei respira sacadat si geme din cand in cand. ASta iti sporeste starea de disconfort. E trecut de miezul noptii si tu esti la Urgente. Noroc ca erai singur acasa si n-a trebuit sa dai explicatii despre plecarea nocturna. Ar fi intrat toata lumea in panica!

Intr-un final vin rezultatele testelor la gange care arata ca de data asta ai scapat de infarct. Ti se administreaza din nou o perfuzie cu calciu, magneziu si nu stiu ce alte vitamine. Devii molesit si parca te apuca somnul. Incerci totusi sa te mentii treaz ca sa ai situatia sub control. In caz ca adevaratul infarct vine, trebuie sa fii treaz ca sa tippi dupa ajutor. Faptul ca esti intr-un spital iti confera o oarecare senzatie de siguranta.

Medicul vine si incearca sa te linisteasca. “Ati avut o perioada mai stresanta decat de obicei?” “Nu stiu, mai agitata decat de obicei nu. De regula traiesc intr-un mediu stresant, iar daca nu e destul stres, trebuie sa-l faca sa vina!”.

“A fost un atac de panica! Incercati sa va relaxati si sa luati niste calmante. Va pot prescrie eu o reteta. Nu v-as recomanda ceva puternic, puteti incerca ceva naturist, eventual niste ceaiuri de relaxare”, spune medicul incercand sa te linisteasca.

“Da, ceaiuri cand eu simt ca mor… Ce ti-e si cu medicii astia…”, gandesti in timp ce multumesti cu un zambet schimonosit.

Intr-un final pleci acasa. Te opresti la o farmacie non-stop si iti faci plinul cu calmante. Dar, de data asta nu te mai lasi pe mana medicilor. Cumparat si un complex de polivitamine, plus un asparcadin, plus inca niste aspirina, sa fie la indemana.

Adormi cu greu odata ajuns acasa, gandindu-te ca iarasi ai fost la un pas de moarte. “De maine voi merge la un cabinet privat sa-mi fac analize complete la inima. Sigur e ceva ce nu au descoperit medicii astia. Eu nu sunt dintre aia care fac atacuri de panica. Eu sunt un tip puternic care a trecut prin atatea incercari. Voi lua problema in mainile mele. Voi descoperi cauza acestor lucruri. Daca te lasi pe mana medicilor astora incompetenti si lipsiti de chef mori cu zile. Sigur am ceva! Este incredibil ca atatia medici n-au descoperit cauza. Te mai miri ca auzi cazuri de persoane care mor imediat ce ies de pe poarta spitalului? La cata indolenta e in randul celor din spitale nimic nu te mai surprinde”

A doua zi, dai un nou search pe google. Cauti numerele de telefon ale cabinetelor private de cardiologie. Te programezi pentru un control amanuntit. Abia peste trezi zile ai prins o programare. In trei zile poti muri de zece ori…

 

 

 

  1. Carla
    July 21, 2013 at 07:45

    Wow! Parca citesc…despre mine! Ai totusi un tonus bun si un umor fin.Iti doresc sa fii bine!
    Si multumesc pentru postari,aveam nevoie,ma bucur ca te-am ”gasit”.

  1. No trackbacks yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: