Archive

Posts Tagged ‘lipsa de aer’

Cum am aflat ca sunt anxios? (3)

March 17, 2011 2 comments

Urmeza cateva zile cumplite. De cateva ori pe zi ai senzatia ca iarasi te apuca starea de panica. Incerci sa inchizi ochii sa te gandesti la ceva frumos dar panica e tot mai puternica, nu-ti da pace. Te indopi cu calciu si vitamine, incerci sa-ti echilibrezi dieta sa mananci mai sanatos. Afli ca dulciurile si carnea nu sunt tocmai bune pentru inima, asa ca sari peste.

Uneori te simti bine si iti spui ca totul a trecut. Dar, de indata ce-ti trece prin minte ca te simti bine parca incepi sa simti o lipsa de aer. e ca si cum ai respira dar oxigenul care iti ajunge in plamani nu e suficient. Nu te saturi de aer.

La serviciu nu mai dai nici un randament. Te fofilezi si incerci sa ajungi acasa, in locul tau securizat. Acasa le spui celorlalti ca nu te simti bine si vrei sa stai putin intins. Parca atunci cand esti singur, intins in pat, reusesti sa-ti gasesti o pozitie in care poti respira cat de cat normal. Daca schimbi pozitia, cosmarul revine.

In sfarsit, vine momentul sa mergi la cabinetul privat. Toate sperantele tale reinvie. Vei descoperi, in sfarsit, cauza starilor tale si o vei putea trata. Astepti pe holul cabinetului vreo 20 d eminute sa iasa pacientul care e inauntru. Te enervezi ca pana si cei de la cabinetul privat nu-si respecta programarile desi e pe banii si pe timpul tau. Pozitia incomoda de pe scaun te face sa ai din nou stari de angoasa si parca resimti junghiuri usoare in piept. Lipsa de aer e deja constanta, insa uneori devine de nesuportat.

Intri la medic, povestesti totul si astepti solutii. O noua electrocardiograma, din nou tensiunea. Acum ti se face si ecografie cardiaca. Doctorita dicteaza ceva asistentei in timp ce iti face ecografia. Nu prea intelegi limbajul medical, dar iti dai seama ca ceva nu e in regula. Afli ca o mica camera din inima nu e tocmai in parametri normali, insa nu e nimic care sa-ti afecteze viata. Afli ca depunerile mici de colesterol de pe artere nu sunt tocmai ingrijoratoare, insa trebuie sa ai grija cu dieta, sa faci zilnic miscare. Te asculta apoi cu stetoscopul si parca se aude un mic suflu sistolic. “Stiam eu ca e o problema”, gandesti in timp ce ti se spune ca totusi nu e nimic grav.

Iei recomandarea de a-ti face un set complet de analize pentru a afla valoarea colesterolului, a trigliceridelor, etc. Achiti contravaloarea consultatiei, o suma deloc de neglijat, apoi pleci cu aceleasi intrebari cu care ai venit. Daca totusi nu am nimic la inima, care este cauza problemelor mele? Dar, daca ar fi fost un spital bine utilat din strainatate sigur ar fi descoperit problema. Stiu sigur ca am ceva.

Urmeza sa-ti faci analizele, poate se descopera atunci.

Intre timp, viata ta e dominata de panica. Incepi sa fi dominat de o frica a carei cauze sunt neclare. O frica permanenta ca ceva rau se va intampla, ca vei muri inainte de vreme. Cand suna telefonul, tresari. “Sigur e o veste proasta, sigur s-a intamplat ceva!”. “Ah, nu era nimic important. Atunci de ce suna daca nu e o problema reala?”.

Cum am aflat ca sunt anxios? (1)

March 16, 2011 1 comment

Despre mine ar spune cam toti cei care ma privesc din afara ca sunt un individ de succes: familie reusita, situatie financiara stabila (desi cu loc de mai bine). Intr-un cuvant cel despre care se spune ca a reusit mai multe decat colegii lui de liceu sau facultate.

Dar, cum probleme nu iarta si nu ocolesc pe nimeni, voi relata pe scurt, experienta care pe mine m-a facut sa-mi reconsider atitudinea fata de viata si sa adopt o pozitie mai inteleapta, cred eu.

Cadru general: Perioada stresanta, probleme presante la firma, clienti din ce in ce mai putini si datorii parca tot mai mari. Totul dublat de o lipsa de chef de viata si de chef de munca. De dorinta aceea nebuna de a-ti lua lumea in cap, de a-ti inchide telefoanele si de a plecat macar pentru cateva saptamani undeva departe la munte.

Situatia de fapt: O durere in piept, lipsa de aer si parca amorteli in maini. Primul gand care-ti vine este: “E infarct! Oare chiar am incheiat socotelile cu lumea?” Dai repede un google sa cauti informatii despre durerea in piept si lipsa de aer. Pe google informatii care din care mai alarmiste si mai ambigue. Dar, din toate reiese clar: treaba e nasoala, trebuie sa ajungi urgent la spital. O frica de nedescris pune stapanire pe intreaga ta fiinta. Sentimentul mortii iminente te face sa-ti amplifici starea de rau. Acum ai impresia ca nu mai poti respira. Te decizi sa pleci la spital: oare ar fi mai intelept sa iau un taxi sau pot sa merg la volan? Dar daca, Doamne fereste, mori in taxi? In cele din urma te urci la volan, cu geamul larg deschis ca sa ai mai mult aer, pornesti in goana catre Urgente. Prin cap iti trec cele mai negre ganduri. Esti aproape convins ca ceva rau ti se va intampla si tot ce iti doresti este sa ajungi la spital inainte de a deveni inconstient. Macar, odata ajuns acolo, medicii te vor putea resuscita in caz ca se intampla ceva. Nici macar nu mai auzi muzica din masina: la radio e chiar una dintre melodiile tale preferate. Ai impresia ca toate semafoarele au fost special montate pentru a fi o piedica in calea ta.

Ajungi in cele din urma la Urgente si cu o ultima suflare ii spui individei de la triaj problema ta. Se uita plictisita la tine si te intreaba stupid: va stiti cardiac? “Nu ma stiu cardiac, dar, va spun sigur ca e ceva grav, am toate simptomele necesare. Si credeti-ma, nu sunt neica nimeni, am studii, am functie, etc…”. “Cel mai probabil e o lipsa de calciu…”, continua asistenta de la triaj sub privirea mea furioasa. “Mori cu zile in spitalele astea. Vii cu infarct si te strateaza la capitolul etcetera”, iti spui in gand si iti scapa soptit o injuratura pe care speri sa o auda cei din jur dar nu si personalul medical. “Asteptati va rog, veti fi strigat”, ti se spune si privesti cu stupoare cum fisa ta e aruncata intr-un teanc de alte vreo 7-8 fise de pacienti care asteptau. Cum sa astepti cand tu nu esti sigur ca vei mai putea respira in urmatoarea secunda…

Iei o fata de persoana serioasa si cu probleme cel putin la fel de grave si incepi sa te uiti in jur. Majoritatea celor de acolo care asteptau sa fie consultati sunt oameni in varsta. Nu e drept, sa ai probleme atat de grave la doar 33 de ani… Si totusi, ai fost sportiv, pe vremuri analizele erau aproape de perfectiune. E drept, alimentatia din ultimii ani si-a spus cuvantul, burta a inceput sa creasca, de fumat iti tot spui ca te lasi si nu reusesti.

In sfarsit, dupa aproximativ 15-20 de minute esti strigat. Evident, totul a parut o eternitate. Parca intre timp te-a mai lasat putin durerea in piept, dar tot simti o presiune toracica iar de respirat o faci cu greu. Ii explici medicului situatia, si urmeaza o electrocardiograma, plus o tensiune. Tensiunea cam mare e pusa pe seama faptului ca esti agitat, dar tu stii sigur ca e mare pentru ca ti s-a intamplat ceva grav. Culmea, nici electrocardiograma nu a iesit rea, ci perfect normala, spun medicii. “Nu aveti nimic la inima”. Iti prescr

ie o reteta cu calciu si magneziu dupa care te invita pe un pat unde o asistenta vine sa-ti serveasca un cocktail intravenos energizant. Dupa doua-trei ore, esti aproape ca nou. Durerea in piept aproape a trecut, de respirat respiri mai bine, singura care n-a trecut e teama aceea care iti prevesteste un pericol iminent.

“Pfiu!, am fost la un pas de moarte”, gandesti in timp ce urci in masina si te opresti in prima farmacie pentru a-ti cumpara reteta. Eventual mai adaugi pe lista si alte medicamente despre care ai auzit ca ar face bine la inima. Sa le ai in preajma, pentru orice eventualitate.

Urmeaza aceleasi zile grele, probleme care alta data le-ai fi considerat normale. Acum insa parca sunt putin mai greu se suportat, parca nu mai faci fata cum trebuie…

Nu trece mult timp si… PANICA … “trebuie sa ajung din nou la Urgente!”

(va continua)

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 43 other followers