Archive

Posts Tagged ‘Durere in piept’

Cum putem pacali depresia si anxietatea?

July 27, 2011 19 comments

Am mai scris despre starile care ma cuprindeau in momentele de panica asociata depresiei si anxietatii. Intregul univers se darama, incep starile de rau fizic, te prabusesti din punct de vedere emotional si fizic, incepi sa te izolezi, te indopi cu toate pastilele care iti stau la indemana si speri ca intregul cosmar sa dureze cat mai putin.

In continuare voi relata un mic secret pe care l-am descoperit in lupta mea cu aceasta “boala” si care in cazul meu a functionat. Este vorba pe scurt despre “schimbarea dominantei”. Ce inseamna asta? Sa ma explic. Daca, de pilda, dintr-o camera putem lua un scaun si il mutam in alta camera fara sa fim nevoiti sa punem nimic in loc, nu acelasi lucru se intampla si cu mintea noastra. De pilda daca suntem macinati de gandurile negre care ne provoaca depresia, tot ce ne dorim in momentul crizei si atacului de panica este sa scapam de ele. Doar ca, de cele mai multe ori nu facem altceva decat sa adancim si mai tare senzatia de rau pe care o avem. Asta pentru ca in mintea noastra nu facem decat sa spunem fraze de genul: nu mai vreau aceasta stare, trebuie sa scap de acest gand rau, durerea i piept e cumplita, sigur mi se va imtampla ceva rau, trebuie sa gandesc pozitiv. Si, in incercarea noastra de a gandi pozitiv aducem din nou raul in discutie.

Un aforism atribuit unui calugar zen spune: “daca vrei sa umpli cana de ceai, mai intai trebuie sa o golesti”. Asta este si cu mintea si cu gandurile rele. Mai intai trebuie golite de continutul daunator psihicului nostru si abia apoi trebuie facuta incercarea de a contrui in loc un gand pozitiv. Cum am reusit eu acest lucru?

Cand eram in timpul unei crize, de regula primul lucru era sa dau un google si sa “descopar” raul care mi se poate intampla si cauzele starilor pe care le traiam. Nu stiu daca mi s-a intamplat numai mie, insa in majoritatea cazurilor aflam de pe google ca fie am o boala de inima foarte grava, fie un inceput de cancer fatal, fie o boala foarte rara. Oricum, lucruri care imi adanceau starea de anxietate. Intr-o zi, in timpul unui atac de panica am primit un telefon de la un client careuia a trebuit sa-i explic timp de aproximativ 20 de minute diverse aspecte legate de relatia contractuala pe care o aveam. M-am concentrat sa gasesc cele mai bune argumente pentru a-mi convinge clientul ca am dreptate. Discutia telefonica s-a incheiat, rezultatul nici nu mi-l mai amintesc. Cert este ca am constatat ca starile mele care ma facusera leguma disparusera ca prin minune. Cu alte cuvinte, nu era ceva fiziologic pentru ca, daca cauza durerilor in piept, a dificultatilor de respiratie si a celorlalte simptome asociate ar fi avut o cauza fizica, durerea ar fi continuat pana la tratarea cauzei. Mi-am dat seama ca, de fapt, totul avea o cauza mentala: eu eram cel care aduceam starile de rau in viata mea tocmai gandindu-ma la ele.

Bineinteles, contempland faptul ca discutia telefonica si-a facut efectul, ca nu ma mai simt rau, o presiune in piept si un nod in gat au inceput din nou sa puna stapanire pe mine. In concluzie, revenisem din nou in starea de rau: gandindu-ma ca mi-e bine, ca nu imi mai este rau, am adus din nou starea de rau. Si asta pentru ca binele si raul sunt legate ombilical. Atunci, organismul meu,  reactiona asa cum a facut-o de atatea ori in trecut: a asociat o stare fizica unui anumit gand. Adica mi-a adus din nou simptomele fizice ale anxietatii.

Sper ca nu am complicat prea tare explicatiile. Cert este ca, dupa ce am remarcat ca vorbitul la telefon a functionat, am facut din asta un “tratament”. In multe cazuri, atunci cand ma apucau starile cunoscute deja sunat un prieten, o cunostinta, il provocam la o discutie care sa ma solicite cat mai mult din punct de vedere intelectual. Fie dezbateam un subiect, fie ma certam pe diverse aspecte, cert este ca reuseam sa schimb dominanta si sa-mi ameliorez starile de rau.

In mod normal, nu suntem centrati pe starile organismului nostru. Chiar daca avem un junghi, chiar daca ne inteapa in partea stanga, in dreapta, daca avem mici ameteli, de regula aceste stari trec nebagate in seama pe langa noi pentru ca suntem concentrati asupra altor probleme care devin dominante in momentul respectiv. De pilda, atunci cand ne simtim bine nici nu ne trece prin cap sa gandim “ma simt extraordinar, nu ma doare nimic”. Abia atunci cand dominanta in viata noastra devine starea de rau, faptul ca ne simtim bine devine o “exceptie” pe care o contientizam.

Sfatul cuiva patit? Schimbati dominanta, faceti ca starea de rau sa fie exceptia, ocupati-va mintea cu altceva, prin orice mijloace reusiti. In cazul meu a functionat faza cu vorbitul la telefon, in cazul altora e posibil sa functioneze altceva: un film, o muzica buna, vizionarea unor fotografii din trecut, cititul unei carti, etc. Important e sa nu adanciti gandurile negre si, in timp vor disparea. Daca este anxios la inceput de drum si inca nu ai fost la medic, e important sa-ti faci un set de analize, eventual niste investigatii ceva mai amanuntite: inima, plamani, ecografii, etc. Cel mai probabil, acestea vor iesi bine. Veti constata ca avem mai multe sanse sa murim din cauza depresiei si a anxietatii decat din cauza problemelor organice care, desi existente, ne-ar putea permite sa mai traim cativa zeci de ani.

Atunci cand durerile de piept, respiratia sacadata, nodul in gat, starile de lesin pun stapanire pe tine, gandeste-te ca ai mai trecut de atatea ori prin aceste stari, uneori chiar mai intense si absolut nimic rau nu s-a intamplat. Si dupa ce iti spui in minte ca totul va fi bine incearca sa te relaxezi si, mai important, schimba dominanta: goleste-ti mintea de gandurile rele punand in loc altceva. Functioneaza de cele mai multe ori. Pe cuvant de om patit!

 

Cum am aflat ca sunt anxios? (2)

March 17, 2011 1 comment

Din nou PANICA! Din nou durere in piept. Din nou dificultati de respiratie. Parca mai urate ca prima data. Ceva sigur nu e in regula. Bagam repede doua fiole de calciu (aflasem de la o farmacista ca sunt mai bune decat pastilele, ca echivaleaza cu o injectie intravenoasa si ca in zece minute ar trebui sa-si faca efectul). Cele zece minute au durat o vesnicie. Insa durerea in pipet n-a trecut. Panica e din ce in ce mai mare, aproape de necontrolat. Incepi sa-ti pui intrebari, frica de moarte te cuprinde iar intreg universul tau e prabusit. Iti dai seama ca toate planurile tale, toate visurile si proiectiile de viitor nu mai valoreaza nimic. Totul e pierdut, totul se poate termina intr-o clipa.

Te gandesti ca vei muri, intr-un an toata lumea te va uita si asta a fost intreaga epopee a vietii tale. Nici macar n-ai trait cum ti-ai fi dorit, ai jucat mai mult dupa regulile altora decat dupa propriile tale reguli. E cumplit!

Gandurile zboara razna, inclini intre a te intinde in pat, a te linisti, dar parca gandul de a merge la spital nu-ti da pace. In mod sigur e ceva ce n-a fost depistat de catre medici prima oara. Citesti pe internet ca atacurile de panica tin maxim 10-15 minute dupa care dispar. In cazul tau a trecut mai bine de jumatate de ora. Iei repede doua aspirine (ajuta in caz de infarct!) si pornesti spre spital. De data asta cu un taxi.

In camera de Urgente e mai putin aglomerat. Este totusi miezul noptii! O domnisoara draguta te preia imediat si esti asezat intr-un pat. Iarasi tensiunea, iarasi electrocardiograma. De data asta, ti se ia sange pentru a-ti face analize de sange pentru a vedea daca intr-adevar ai probleme cu inima. Imediat esti preluat de un brancardier care te duce la radiografie pulmonara. Alte ganduri iti provoaca panica. Daca e cumva cancer la plamani. Dai repede un google pe telefon si afli ca plamanii dor doar atunci cand cancerul ajunge in faza terminala. Esti pierdut! De ce oare nu mi-am facut analizele an de an sa-l descopar intr-o faza cand se putea trata… O multime de intrebari te napadesc in timp ce astepti rezultatele radiografiei. Te uti plin de speranta la brancardier, care te linisteste si-ti spune ca la plamani e bine. “Oare or fi observat astia bine?”, te intrebi revenindu-ti suspiciunea ca sigur e o problema grava la inima. Electrocardiograma a iesit din nou bine, tensiunea prima oara mare, iar dupa o perioada de aproximativ 15 minute a revenit la normal. Analizele la sange mai dureaza inca aproximativ o ora, timp in care stai in patul de spital, alaturi de alti cativa bolnavi ajunsi la Urgente. Unul dintre ei respira sacadat si geme din cand in cand. ASta iti sporeste starea de disconfort. E trecut de miezul noptii si tu esti la Urgente. Noroc ca erai singur acasa si n-a trebuit sa dai explicatii despre plecarea nocturna. Ar fi intrat toata lumea in panica!

Intr-un final vin rezultatele testelor la gange care arata ca de data asta ai scapat de infarct. Ti se administreaza din nou o perfuzie cu calciu, magneziu si nu stiu ce alte vitamine. Devii molesit si parca te apuca somnul. Incerci totusi sa te mentii treaz ca sa ai situatia sub control. In caz ca adevaratul infarct vine, trebuie sa fii treaz ca sa tippi dupa ajutor. Faptul ca esti intr-un spital iti confera o oarecare senzatie de siguranta.

Medicul vine si incearca sa te linisteasca. “Ati avut o perioada mai stresanta decat de obicei?” “Nu stiu, mai agitata decat de obicei nu. De regula traiesc intr-un mediu stresant, iar daca nu e destul stres, trebuie sa-l faca sa vina!”.

“A fost un atac de panica! Incercati sa va relaxati si sa luati niste calmante. Va pot prescrie eu o reteta. Nu v-as recomanda ceva puternic, puteti incerca ceva naturist, eventual niste ceaiuri de relaxare”, spune medicul incercand sa te linisteasca.

“Da, ceaiuri cand eu simt ca mor… Ce ti-e si cu medicii astia…”, gandesti in timp ce multumesti cu un zambet schimonosit.

Intr-un final pleci acasa. Te opresti la o farmacie non-stop si iti faci plinul cu calmante. Dar, de data asta nu te mai lasi pe mana medicilor. Cumparat si un complex de polivitamine, plus un asparcadin, plus inca niste aspirina, sa fie la indemana.

Adormi cu greu odata ajuns acasa, gandindu-te ca iarasi ai fost la un pas de moarte. “De maine voi merge la un cabinet privat sa-mi fac analize complete la inima. Sigur e ceva ce nu au descoperit medicii astia. Eu nu sunt dintre aia care fac atacuri de panica. Eu sunt un tip puternic care a trecut prin atatea incercari. Voi lua problema in mainile mele. Voi descoperi cauza acestor lucruri. Daca te lasi pe mana medicilor astora incompetenti si lipsiti de chef mori cu zile. Sigur am ceva! Este incredibil ca atatia medici n-au descoperit cauza. Te mai miri ca auzi cazuri de persoane care mor imediat ce ies de pe poarta spitalului? La cata indolenta e in randul celor din spitale nimic nu te mai surprinde”

A doua zi, dai un nou search pe google. Cauti numerele de telefon ale cabinetelor private de cardiologie. Te programezi pentru un control amanuntit. Abia peste trezi zile ai prins o programare. In trei zile poti muri de zece ori…

 

 

 

Cum am aflat ca sunt anxios? (1)

March 16, 2011 1 comment

Despre mine ar spune cam toti cei care ma privesc din afara ca sunt un individ de succes: familie reusita, situatie financiara stabila (desi cu loc de mai bine). Intr-un cuvant cel despre care se spune ca a reusit mai multe decat colegii lui de liceu sau facultate.

Dar, cum probleme nu iarta si nu ocolesc pe nimeni, voi relata pe scurt, experienta care pe mine m-a facut sa-mi reconsider atitudinea fata de viata si sa adopt o pozitie mai inteleapta, cred eu.

Cadru general: Perioada stresanta, probleme presante la firma, clienti din ce in ce mai putini si datorii parca tot mai mari. Totul dublat de o lipsa de chef de viata si de chef de munca. De dorinta aceea nebuna de a-ti lua lumea in cap, de a-ti inchide telefoanele si de a plecat macar pentru cateva saptamani undeva departe la munte.

Situatia de fapt: O durere in piept, lipsa de aer si parca amorteli in maini. Primul gand care-ti vine este: “E infarct! Oare chiar am incheiat socotelile cu lumea?” Dai repede un google sa cauti informatii despre durerea in piept si lipsa de aer. Pe google informatii care din care mai alarmiste si mai ambigue. Dar, din toate reiese clar: treaba e nasoala, trebuie sa ajungi urgent la spital. O frica de nedescris pune stapanire pe intreaga ta fiinta. Sentimentul mortii iminente te face sa-ti amplifici starea de rau. Acum ai impresia ca nu mai poti respira. Te decizi sa pleci la spital: oare ar fi mai intelept sa iau un taxi sau pot sa merg la volan? Dar daca, Doamne fereste, mori in taxi? In cele din urma te urci la volan, cu geamul larg deschis ca sa ai mai mult aer, pornesti in goana catre Urgente. Prin cap iti trec cele mai negre ganduri. Esti aproape convins ca ceva rau ti se va intampla si tot ce iti doresti este sa ajungi la spital inainte de a deveni inconstient. Macar, odata ajuns acolo, medicii te vor putea resuscita in caz ca se intampla ceva. Nici macar nu mai auzi muzica din masina: la radio e chiar una dintre melodiile tale preferate. Ai impresia ca toate semafoarele au fost special montate pentru a fi o piedica in calea ta.

Ajungi in cele din urma la Urgente si cu o ultima suflare ii spui individei de la triaj problema ta. Se uita plictisita la tine si te intreaba stupid: va stiti cardiac? “Nu ma stiu cardiac, dar, va spun sigur ca e ceva grav, am toate simptomele necesare. Si credeti-ma, nu sunt neica nimeni, am studii, am functie, etc…”. “Cel mai probabil e o lipsa de calciu…”, continua asistenta de la triaj sub privirea mea furioasa. “Mori cu zile in spitalele astea. Vii cu infarct si te strateaza la capitolul etcetera”, iti spui in gand si iti scapa soptit o injuratura pe care speri sa o auda cei din jur dar nu si personalul medical. “Asteptati va rog, veti fi strigat”, ti se spune si privesti cu stupoare cum fisa ta e aruncata intr-un teanc de alte vreo 7-8 fise de pacienti care asteptau. Cum sa astepti cand tu nu esti sigur ca vei mai putea respira in urmatoarea secunda…

Iei o fata de persoana serioasa si cu probleme cel putin la fel de grave si incepi sa te uiti in jur. Majoritatea celor de acolo care asteptau sa fie consultati sunt oameni in varsta. Nu e drept, sa ai probleme atat de grave la doar 33 de ani… Si totusi, ai fost sportiv, pe vremuri analizele erau aproape de perfectiune. E drept, alimentatia din ultimii ani si-a spus cuvantul, burta a inceput sa creasca, de fumat iti tot spui ca te lasi si nu reusesti.

In sfarsit, dupa aproximativ 15-20 de minute esti strigat. Evident, totul a parut o eternitate. Parca intre timp te-a mai lasat putin durerea in piept, dar tot simti o presiune toracica iar de respirat o faci cu greu. Ii explici medicului situatia, si urmeaza o electrocardiograma, plus o tensiune. Tensiunea cam mare e pusa pe seama faptului ca esti agitat, dar tu stii sigur ca e mare pentru ca ti s-a intamplat ceva grav. Culmea, nici electrocardiograma nu a iesit rea, ci perfect normala, spun medicii. “Nu aveti nimic la inima”. Iti prescr

ie o reteta cu calciu si magneziu dupa care te invita pe un pat unde o asistenta vine sa-ti serveasca un cocktail intravenos energizant. Dupa doua-trei ore, esti aproape ca nou. Durerea in piept aproape a trecut, de respirat respiri mai bine, singura care n-a trecut e teama aceea care iti prevesteste un pericol iminent.

“Pfiu!, am fost la un pas de moarte”, gandesti in timp ce urci in masina si te opresti in prima farmacie pentru a-ti cumpara reteta. Eventual mai adaugi pe lista si alte medicamente despre care ai auzit ca ar face bine la inima. Sa le ai in preajma, pentru orice eventualitate.

Urmeaza aceleasi zile grele, probleme care alta data le-ai fi considerat normale. Acum insa parca sunt putin mai greu se suportat, parca nu mai faci fata cum trebuie…

Nu trece mult timp si… PANICA … “trebuie sa ajung din nou la Urgente!”

(va continua)

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 47 other followers